luni, 21 mai 2018

Despre idoli-Cartea lui Ezechiel,partea a V-a

Ezechiel 5:11 De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.
Ezechiel 6:4 Altarele voastre vor fi pustiite, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărâmaţi şi voi face ca morţii voştri să cadă înaintea idolilor voştri.
Ezechiel 6:5 Voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor şi vă voi risipi oasele în jurul altarelor voastre.
Ezechiel 6:6 Pretutindeni pe unde locuiţi, cetăţile vă vor fi nimicite şi înălţimile, pustiite; altarele voastre vor fi surpate şi părăsite, idolii voştri vor fi sfărâmaţi şi vor pieri, stâlpii voştri închinaţi Soarelui vor fi tăiaţi şi lucrările voastre, nimicite.
Ezechiel 6:9 Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.
Ezechiel 6:13 Şi veţi şti că Eu sunt Domnul când morţii lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.
Ezechiel 7:20 Se făleau cu podoaba lor măreaţă şi cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei.
Ezechiel 8:10 Am intrat şi m-am uitat, şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase şi toţi idolii casei lui Israel zugrăviţi pe perete de jur împrejur.
Ezechiel 8:11 Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie.
Ezechiel 11:18 Şi, când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile.
Ezechiel 11:21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.»’”
Ezechiel 14:1 Împotriva celor ce se alipesc de idoli - Titlu
Ezechiel 14:3 „Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?
Ezechiel 14:4 De aceea vorbeşte-le şi spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Orice om din casa lui Israel care îşi poartă idolii în inimă şi care îşi pironeşte privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, dacă va veni să vorbească prorocului, Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimii idolilor lui,
Ezechiel 14:5 ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel care s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.»’
Ezechiel 14:6 De aceea, spune casei lui Israel: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre!
Ezechiel 14:7 Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, dacă va veni să vorbească unui proroc ca să Mă întrebe prin el, Eu, Domnul, prin Mine Însumi îi voi răspunde.
Ezechiel 16:36 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Pentru că ţi-ai risipit banii în felul acesta şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urâcioşi şi din pricina sângelui copiilor tăi, pe care li i-ai dat,
Ezechiel 18:6 care nu mănâncă pe munţi carne jertfită idolilor şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteşte nevasta aproapelui său şi nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurăţiei ei,
Ezechiel 18:12 asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, răpeşte, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli şi face urâciuni,
Ezechiel 18:15 dacă fiul acela nu mănâncă pe munţi şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinsteşte pe nevasta aproapelui său,
Ezechiel 20:7 Atunci le-am zis: «Lepădaţi fiecare urâciunile care vă atrag privirile şi nu vă spurcaţi cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!»
Ezechiel 20:8 Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea şi n-au vrut să Mă asculte. Niciunul n-a lepădat urâciunile care îi atrăgeau privirile şi n-au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului.
Ezechiel 20:16 şi aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele şi n-au urmat legile Mele şi pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.
Ezechiel 20:18 Atunci am zis fiilor lor în pustie: «Nu vă luaţi după rânduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!
Ezechiel 20:24 pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.
Ezechiel 20:31 Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi!
Ezechiel 20:39 Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit şi nu veţi mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare şi cu idolii voştri!
Ezechiel 22:3 Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Cetate care verşi sânge în mijlocul tău, ca să-ţi vină ziua, şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!
Ezechiel 22:4 Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat şi te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările.
Ezechiel 23:7 Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru care umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor.
Ezechiel 23:30 Lucrurile acestea ţi se vor întâmpla pentru că ai curvit cu neamurile, pentru că te-ai spurcat cu idolii lor.
Ezechiel 23:37 Ele s-au dedat la preacurvie şi pe mâinile lor este sânge; au preacurvit cu idolii lor, şi copiii pe care Mi-i născuseră, i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să-i mănânce!
Ezechiel 23:39 Căci după ce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s-au dus şi în Locaşul Meu cel Sfânt ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea.
Ezechiel 23:49 Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!”
Ezechiel 30:13 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi nimici idolii şi voi stârpi din Nof chipurile deşarte. Nu va mai fi niciun voievod din ţara Egiptului şi voi răspândi groaza în ţara Egiptului.
Ezechiel 33:25 De aceea spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi mâncaţi carne cu sânge, vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge. Şi voi să stăpâniţi ţara?
Ezechiel 36:18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în ţară şi din pricina idolilor cu care o spurcaseră.
Ezechiel 36:25 Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
Ezechiel 37:23 Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor.
Ezechiel 44:10 Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:
Ezechiel 44:12 Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul, Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa nelegiuirii lor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu